Ford liderul absolut electric în România 2025

Ford liderul absolut electric în România 2025

FORD își consolidează poziția de lider pe piața vehiculelor electrice din România în 2025, atât pentru autoturisme, cât și pentru vehicule comerciale. Cu un total de 2.132 de unități electrice înmatriculate (autoturisme și vehicule comerciale), FORD a atins o cotă de piață de 15%, marcând o creștere impresionantă de 360% față de anul precedent.

Pe segmentul de autoturisme electrice, FORD a încheiat anul în forță, ocupând primul loc în trimestrul al patrulea din 2025, cu o cotă de piață de 18%. Rezultatele excelente au fost susținute de performanțele modelelor PUMA GEN-E, EXPLORER și CAPRI, care au confirmat atractivitatea gamei electrice FORD pentru clienții din România.

La nivelul întregului an 2025, modelele EXPLORER și CAPRI s-au clasat pe primele două poziții în segmentul în care concurează, obținând o cotă de piață combinată de peste 45%. De asemenea, PUMA GEN-E, lansat comercial în trimestrul al doilea al anului trecut, a reușit o performanță remarcabilă, ocupând locul al doilea la final de an în segmentul mașinilor electrice de clasă mică, cu peste 500 de unități vândute.

În zona modelelor electrificate, marca FORD a înregistrat rezultate foarte bune în 2025, astfel că modelul KUGA PLUG-IN HYBRID își menține statutul de referință pe piața din România, fiind pentru al cincilea an consecutiv cel mai bine vândut model PHEV. În 2025, KUGA a înregistrat peste 650 de unități vândute, confirmând încrederea constantă a clienților în această tehnologie eficientă.

FORD PRO domină piața vehiculelor comerciale

Performanțele FORD în 2025 sunt completate de rezultatele excepționale ale diviziei FORD PRO, care este lider de piață la vehicule comerciale atât per total, cât și pe segmentul electric. În România, FORD PRO a atins o cotă de piață generală de 18,87%, iar în zona vehiculelor comerciale electrice a înregistrat o cotă impresionantă de 43,3%.

FORD PRO domină segmentele de 1 tonă (TRANSIT CUSTOM), 2 tone (TRANSIT), dar și piața de pick-up-uri, unde FORD RANGER rămâne lider incontestabil, cu o cotă de piață de 44,36%. TRANSIT COURIER, produs la Craiova, a înregistrat, de asemenea, rezultate bune, având 590 de unități vândute pe parcursul anului trecut.

„Rezultatele din 2025 confirmă că strategia noastră de electrificare funcționează și că FORD este astăzi un reper pe piața din România. Modelele PUMA GEN-E, EXPLORER și CAPRI, alături de succesul constant al lui KUGA PLUG-IN HYBRID și de performanțele FORD PRO, demonstrează că oferim soluții relevante pentru nevoile reale ale clienților, indiferent de segment”, a declarat Roxana Capătă, Managing Director, FORD Romania Services.

Performanțe solide în Republica Moldova

Succesul FORD se reflectă și pe piața din Republica Moldova, unde marca își consolidează poziția de lider în segmente-cheie. În 2025, FORD RANGER lider în clasa Pick-up, FORD TRANSIT este lider în clasa Mini Bus (10–17 locuri), iar în segmentul Cargo, FORD TRANSIT a ocupat poziția de lider în anul 2024.

De asemenea, introducerea unei oferte extrem de competitive pentru FORD PUMA, cu un preț de pornire de 18.880 euro, a generat o creștere semnificativă a cererii, determinând un avans de 175% al vânzărilor în perioada 2024–2025. Aceste rezultate confirmă relevanța gamei FORD și adaptarea eficientă la nevoile pieței locale din Republica Moldova.

Alte noutăți

23.10.2026
Peste un milion de automobile vândute la nivel mondial, prezență pe piețele din peste 50 de țări și primul loc la vânzări în clasa sa în Republica Moldova — GEELY Coolray...
23.10.2026
Când familia ta crește, nevoile de mobilitate se schimbă. O vacanță la munte, drumurile zilnice spre școală și grădiniță sau o ieșire de weekend cu bunicii și copiii necesită un automobil care s...
23.10.2026
LOTUS Moldova | DAAC-Hermes anunță o ofertă specială pentru modelele 100% electrice LOTUS Emeya și Eletre, disponibile în stocul reprezentanței oficiale. Clienții au acum posibilitatea de a achi...
20.10.2026
Moldova— În perioada 7-11 octombrie, Republica Moldova a vibrat în ritmul melodiilor clasice și al versurilor care ne definesc identitatea națională. Moldovan National Youth Orchestr...
15.10.2026
Tracțiune integrală, motor turbo de 218 CP și transmisie automată clasică Aisin cu 8 trepte – GEELY Atlas Flagship+ este disponibil acum la prețul special de 26 880 USD. Această combinație de...