Istorie

Istoria companiei

Businessul auto a apărut în activitatea companiei DAAC Hermes pe timpurile când în economia noastra existau mai multe întrebări decât răspunsuri, când, conform aprecierilor ONU, din punctul de vedere al calității vieții, Republica Moldova ocupa locul 110 în lume și foarte puțini oameni credeau, că în această țară comercializarea automobilelor noi poate aduce profit. În anul 1997, deschiderea centrului auto SKODA, edificat conform exigențelor europene contemporane, a fost un eveniment cu adevarat important pentru țară. Astăzi în Republica Moldova nu există o a doua companie care ar comercializa și deservi automobile la o scară atât de largă, oferind atâtea mărci de talie mondială.

În anul 2000 compania a „valorificat” RENAULT-ul francez, în 2002 – mărcile CITROEN și DACIA, în 2003 – NISSAN și FORD. După showroom-ul de pe str. Calea Ieșilor, capitala Moldovei a fost împodobită cu un alt complex ultra-modern sub numele de DACIA-RENAULT-NISSAN de pe str. Petricani, mai târziu, pe aceiași adresă au fost amplasate showroom-urile MAZDA și CITROEN, după care pe bd. Cantemir a fost ridicat și inaugurat showroom-ul VOLVO – LAND ROVER. Începând cu anul 2008 compania oferă consumatorilor moldoveni automobilele SUZUKI, iar din 2011 – renumitele în toată lumea mașini de marca JAGUAR. DAAC Hermes a deschis showroom-uri auto moderne în orașele Cahul și Bălți. Pe tot parcursul compania a oferit întreg ciclu de servicii la procurarea, deservirea pe garanție și post-garanție a automobilelor. Mereu și în toate, DAAC Hermes tinde să corespundă criteriilor de lider și îi reușește - imaginea și autoritatea companiei constitue dovada acestui fapt.

1997

1997

Compania DAAC Hermes pentru prima dată prezintă pe piața auto a Moldovei marca cehă Skoda, prin inaugurarea celui mai mare autocentru din Europa de Est, la acel moment.

2000

2000

Compania devine dealer oficial al mărcii franceze Renault.

2002

2002

Compania devine dealer oficial al mărcilor Citroen, Nissan, Dacia.

2003

2003

Este semnat, cu compania româna Romcar, contractul de deschidere a salonului Ford în Moldova.

2004

2004

Este dată în exploatare prima tranșă a centrului auto mixt de pe strada Petricani,17 - centrul auto Renault-Nissan-Dacia cu o suprafață de 2000 m.p.;
- Compania deschide un centru auto mixt la Bălți.

2005

2005

Compania devine importator oficial Mazda. Este dată în exploatare cea de-a doua tranșă a centrului auto de pe str. Petricani,
17 - Ford-Mazda-Citroen;
- Compania deschide un centru auto mixt la Cahul;
- DAAC Hermes este printre fondatorii AUTO MALL – companie de comercializare a pieselor de schimb pentru automobile;
- DAAC Hermes devine importator oficial al automobilelor Volvo și Land Rover în mun. Chișinau, pe bd.Cantemir, 14, pentru aceste mărci este deschis un nou centru auto de clasă premium.

2008

2008

- Este semnat un contract de dealer direct cu compania Ford;
- Compania devine dealer oficial Suzuki în Moldova.

2009

2009

- La Chișinău, pe str. Calea Ieșilor 14 este deschis un centru de deservire a automobilelor de orice marcă și un teren de comercializare a mașinilor la mâna a doua.

2010

2010

DAAC Hermes deschide noul centru auto Skoda-Ford – în incinta lui de pe Calea Orheiului,111/6 și-au deschis larg ușile un salon auto și o stație de deservire tehnică.

2010 - 2012

2010 - 2012

DAAC Hermes își dezvoltă intens rețeaua saloanelor auto de comercializare a mașinilor cu parcurs – acum automobile calitative, cu o istorie verificată, sunt accesibile la Chișinău pe adresele str. Calea Ieșilor 14 și str.Burebista 106, iar la Bălți – pe str. Ștefan cel Mare 152;
- La Chișinău, pe str. Burebista 106, este deschisă stația multibrand de deservire tehnică a automobilelor. Acum pe un teritoriu cu suprafața de 5500 metri pătrați este oferit un asortiment vast de automobile cu parcurs și servicii complexe de reparație și deservire a automobilelor de orice marcă.

2014

2014

Compania AUTO MALL, anterior – furnizor dinamic de mărfuri automobilistice, s-a transformat într-un grup de companii cu diverse genuri de activitate. La 5 aprilie, 2014 în incinta oficiului central AUTO MALL a avut loc un eveniment de amploare – prima expoziție specializată AUTO MALL EXPO 2014. Au participat circa treizeci de furnizori de piese de schimb, mărfuri automobilistice, accesorii, anvelope și produse chimice pentru îngrijirea automobilelor, toți cu renume mondial.

2015

2015

- La expoziția AUTO MALL Expo 2015 au participat peste 30 de furnizori de piese de schimb, anvelope, produse chimice din toată lumea. Expoziția a fost vizitată de 3100 de clienți interesați – dovada clară a faptului, că evenimentele de acest gen sunt acceptate și savurate de public;
- DAAC Hermes prezintă noul centru auto Renault – Dacia – Nissan;

2016

2016

- MAZDA își reînnoiește Showroom-ul (Calea Ieșilor 10);
- SKODA își reînnoiește Showroom-ul (Calea Orheiului 111/6);
- FORD deschide la Chișinău un nou salon și autoservice (str.Petricani17);
- CITROEN deschide la Chișinău un nou salon (str.Burebista 106).

or.Chișinău, Calea Orheiului, 111/6
În a.2016, după renovare, a fost inaugurat oficial centrul auto Skoda cu o suprafață de peste 4 000 m.p. Este cel mai mare centru auto din Moldova. În salon, pe o suprafață de 1100 m.p., sunt prezentate automobilele de marca Skoda, care în prezent sunt printre cele mai apreciate în Republica Moldova. Autoservice-ul ocupă 1500 m.p., parcările adiacente – peste 1500 m.p.

or.Chișinău, Calea Ieșilor, 10
La Chișinău, pe Calea Ieșilor,10, a fost reconstruit centrul auto Mazda. Compania-importator a amplasat brandul Mazda într-o unitate comercială, care include un salon spațios pentru 8 automobile și un autoservice specializat.

or.Chișinău, str. Petricani, 17
La adresa str.Petricani,17 clienții sunt așteptați în centrul auto renovat, pe teritoriul căriua în premieră pentru Moldova este prezentată întreaga gamă a producătorului auto nipon Suzuki, automobilele Nissan, Ford și, bineînțeles, Dacia și Renault.

2018

2018

Jaguar Land Rover își deschide oficial noua reprezentanță la Chișinău în colaborare cu DAAC Hermes.
Noul Centru Auto Jaguar Land Rover se află la Chișinău, la adresa Calea Ieşilor 14/1.
Sala de expoziții are mai mult de 1000 de metri pătrați și se poate lăuda cu 20 de zone pentru expunerea automobilelor, există o zonă lounge și o parcare destul de mare pentru oaspeți și clienți.
În plus, serviciul de dealeri este asigurat de Centrul Auto cu 11 compartimente. La acest Salon Auto vor lucra per total 50 de angajați.